Imagine: www.deviantart.com |
Tot ce a trebuit să fac, a fost să te privesc, în ziua aceea, și am simțit ceva pătrunzător, ceva puternic, ceva greu dar în același timp și ușor, ceva parcă se elibere din sufletul meu. Mă simțeam bine și prost în același timp, fiindcă puteam să te privesc, dar nu puteam să-ți vorbesc.
Nici măcar nu ai știu asta. Nu aș putea spune că acele clipe mi le-ai oferit tu ci aș putea spune că eu am făcut asta. Dar nu ar fi drept, pentru că fără tine nu aș fi avut parte de ele.
Dacă m-aș fi uitat în oglindă aș fi spus că tot eu sunt, neschimbat, dar în sufletul meu în acel moment totul se modela sub o altă formă. O formă pe care nu aveam s-o știu multă vreme.
Mult timp am căutat răspunsuri pentru a reuși să înțeleg elemetele din care era preparată acea formă. Știam că răspunsurile numai tu le ai.
Sufletul meu se îmbăta din grandoarea zâmbetului tău, din frumusețea ochilor tăi și din căldura din privirea ta.
Din acea zi de când te-am văzut am simțit că pot atinge pământul și cerul, în același timp...dar nu mi-am dat seama că va veni ziua când am să fiu prins între cer și pământ, fără să le mai pot atinge.
Așa că sufletul meu a devenit un trecător tatuat de tot ceea ce este mai bun din tine.
Te pun putin pe ganduri astfel de randuri,pentru ca ,implicit,ne este dat sa treaca prin viata noastra,poate doar pentru o clipa astfel de persoane,nevinovate...de ceea ce simti tu,in urma lor...dar totusi realizam cat de unice si importante sunt anumite clipe..si persoane,necunoscute...oarecum!!!
RăspundețiȘtergere